De Philippe Letellier
Atitudinea oamenilor in fata mortii s-a schimbat putin de-alungul secolelor: Roland, Don Quijote, ca si mujicii lui Tolstoi, simt moartea venind si se culca, „zacand la pat bolnavi”. Moartea este in acelasi timp „familiara, apropiata si atenuata, […] publica si fara emotie excesiva ”. Totusi, de la mijlocul sec.XIX, in principal, moartea „in ciuda continuitatii mortii aparente a temelor si riturilor, s-a indepartat pe furis de lumea lucrurilor familiare” (Ariès, 1959).
De aici inainte, moartea ne sperie in asa masura, ca nu mai indraznim sa-i pronuntam numele. Moartea este tabu, ascunsa. De aceea se refugiaza ea in casele de batrani, ospicii si spitale, aziluri ale timpurilor moderne, pentru aproape 80 % din contemporanii nostrii.
La randul sau, „tehnologia medicala prelungeste intre viata si moarte timpul incert ale unor interminabile agonii” (Chaunu, 1978). Ea a dezumanizat astfel adesea acest timp, privand muribundul de moartea sa, in schimbul unei cerinte de luciditate.
I se solicita medicului sa faca moartea mai blanda si el poate acest lucru din ce in ce mai bine. I se cere de acum incolo sa provoace moartea pentru a scurta suferinta sau agonia. Istoria cuvantului eutanasie si alunecarea semantica pe care ea o reveleaza, fac marturia acestei evolutii.
Istoria cuvantului eutanasie
Istoria cuvantului si a utilizarii sale permite sa se distinga 4 sensuri: arta morii blande, apoi eutanasiile utilitarista, eugenista si compasionala.
via : Editions du Conseil de l'Europe, << Regard éthique - L'euthanasie - Volume I >>
