Mesajul emanand de la aparatorii scoaterii din cadrul penal al eutanasiei voluntare

(1. semnificatia societala, in optica lor, a admisibilitatii eutanasiei voluntare, in conditii foarte strict definite)

(1.    vezi, de exemplu, De Closets François, Ultima libertate, Fayard, Paris, 2001, argumentele autorului nu corespund totusi exact primului tip de mesaj pe care il reconstruim).

Acest mesaj comporta, in esenta, momentele urmatoare.

Acceptarea etica a eutanasiei sub anumite forme si scoaterea din cadrul penal al eutanasiei voluntare (in conditii foarte strict definite) ridica un blocaj normativ si societal. Ele permit societatii sa ia distanta fata de un ansamblu de valori ancestrale care nu mai apartin orizontului nostru normativ. Din acest motiv, ele au o nota emancipativa. Ele constituie o ajustare a teoriei bioetice, a practicii si a cadrelor juridice in orizontul normativ real al societatii noastre.

Ele echivaleaza cu recunoasterea de catre societate a autonomiei bolnavului ajuns in stadiul final al bolii sale si in special, cu recunoasterea "ultimei sale libertati". Aceasta nu mai este, de aucm incolo, considerata ca fiind o transgresiune.

Eliminand o incoerenta reala intre practica si norme,  acceptarea etica si scoaterea din cadrul penal al eutanasiei voluntare (in conditii strict definite si controlate), pun capat unor practici caracterizate prin disimulare, ipocrizie si minciuna. Introducand in relatiile dintre medic, pacient si familie o transparenta care lipsea, ele contribuie la eliminarea riscului de derive.

Cum conduce acest mesaj, dupa parerea adversarilor scoaterii din cadrul penal al eutanasiei, la o deriva societala ( 1.Vezi , in legatura cu aceasta, o luare de pozitie recenta a lui Jean-François Mattei, ministrul francez al sanatatii, al familiei si al persoanelor handicapate.Reconstruirea de catre noi a mesajului se inspira din aceasta luare de pozitie dar nu o copiaza.) Semnificatia societala a justificarilor eutanasiei dupa parerea adversarilor

In trei privinte, cel putin, o scoatere de sub incidenta penala a eutanasiei voluntare conduce, in opinia unora dintre adversarii sai, la un risc de deriva.

Scoaterea de sub incidenta penala, chiar partiala si subordonata unor conditii foarte stricte, a eutanasiei voluntare pune in pericol fundamentele societatii noastre. Nu trebuie, cu nici o conditie, a se purta atingere indisponibilitatii vietii umane.Faptul de a da in mod deliberat moartea trebuie sa ramana un act illegal. Orice scoatere din cadrul penal a acestui act constand in a provoca moartea , deschide calea unor derive. Nimic nu permite sa se  excluda radical faptul ca interesul familiei, al ingrijitorilor, al spitalului sa nu se suprapuna pe interesul bolnavului.

Sustinerea bolnavului intr-o situatie extrema raspunde unei provocari existentiale. Ori, nu este indicat sa se furnizeze un raspuns legal sau tehnic unei provocari de acest gen.

Nu este indicat sa pretindem ca dominam viata , prin mijloace tehnice, de la inceputul ei pana la sfarsitul ei. Tot asa cum, “indarjirea procreativa”, vointa de a domina moartea comporta un element de hybris (2. Cuvant grec insemnand lipsa de masura), generator virtual de derive.

Raspunsul cel mai indicat la suferinta fizica si psihica a bolnavilor  in stadiul terminal consta intr-o dezvoltare accelerata  a serviciilor de ingrijiri paleative, nu intr-o scoatere de sub incidenta penala a eutanasiei voluntare. Scoaterea din cadrul penal  ar risca sa blocheze extinderea ingrijirilor paleative.

O cale intermediara.  Semnificatia societala a unei abordari moderate

A treia cale retine, nuantandu-le, mai multe moment a celor doua abordari precedente si  se distanteaza de altele.

Intr-o situatie extrema, medicul (asistat de echipa sa) nu poate inlatura suferinta fizica a unui bolnav in stadiu final, care – fapt rar –nu este sau nu este decat foarte  incomplet usurata prin medicamentele disponibile. El nu poate ignora nici vointa ferma si lucida a pacientului de a muri, chiar daca suferinta sa este (esential sau pur) psihica. In fata unor provocari existential, in situatii extreme, doar medicul (asistat de echipa sa) si pacientul ar trebui sa decida, cu suflet si constiinta, asupra caii de urmat.

In aceasta optica, nu este indicat sa se legifereze. Este foarte indoielnic ca ar fi rezonabil sa se caute un raspuns legal, cu deschidere generala, unei provocari existentiale. 

Pe scurt, in optica primei abordari, justificarea eutanasiei voluntare si scoaterea ei de sub incidenta penala inseamna un act de emancipare, o adaptare a normelor etice in vigoare la orizontul normative modificat, o ajustare in fine a cadrelor legale, la exigentele normative si la practica. In perspective celei de a doua abordari, scoaterea din cadrul penal al eutanasiei ar insemna o deriva certa, comportand, in riscuri societale majore si o punere sub semnul intrebarii a demnitatii bolnavului. Conform celei de a treia abordari in fine, un raspuns uman, adaptat la situatii existentiale extreme, acceptand asumarea consecintelor eventuale a unei alegeri dureroase, ramane cel mai indicat intr-un context delicat. Nu inseamna aceasta Victoria umanitatii, a bunului simt si al prudentei ?

via : Editions du Conseil de l'Europe, << Regard éthique - L'euthanasie - Volume I >>

Ce inseamna, in societatea noastra, justificarile eutanasiei

Chestiunea tratand despre semnificatia, in contextul societatilor noastre, justificarilor eutanasiei, trimite, cel putin la doua intrebari. Prima consta in a ne intreba prin ce dezvoltarea frecventa si insistenta a acestor justificari este semnul sau expresia a ce ? Dupa Dictionarul limbii franceze de Paul Robert, intr-o prima acceptie, "a insemna" are sensul de "a fi semnul de..." Vom pleca de la aceasta acceptie.

Ce articulari de fapte si de circumstante, de exigente normative si aspiratii, ne vom intreba noi, exprima justificarile eutanasiei in societatea noastra?

Pe de alta parte, semnificatia acestor justificari nu se epuizeaza in fondul normativ a societatii pe care o exprima si care constituie, in sensul indicat, semnificantul sau.

In inlantuirea lor explicita, aceste justificari comporta un mesaj explicit care, in contextul societatilor noastre pluraliste, este interpretat mai mult decat intr-u mod.

Intr-o a doua acceptie, semnificatia, in si pentru societatile noastre, justificarilor de eutanasie este constituita de toata gama interpretarilor sau lecturilor pe care ele le suscita.

In societatea noastra, justificarile eutanasiei sunt semnul sau expresia a ceva?

Cu riscul de a ne acomoda cu cateva inevitabile repetari, va fi util sa procedam intr-o noua optica, la o scurta relecturare a constatarilor pe care tocmai le-am facut.

Sare in ochi faptul ca transformarile orizontului cultural al societatii noastre constituie, dupa unele pareri cel putin, radacina justificarilor contemporane ale eutanasiei (adica) formeaza, in sensul indicat, semnificantul). In aceasta privinta, un pachet de noi cerinte normative sau de noi regrupari de cerinte normative este deosebit de semnificativ. 

Justificarile contemporane ale eutanasiei sunt expresia, in primul rand, a unui fapt negativ: a faptului ca anumite bariere religioase, metafizice si normative care se opuneau acceptarii eutanasiei s-au dezagregat.

Rari sunt cei, deoparte, care, in zilele noastre, admit ca Dumnezeu este singurul stapan al vietii si ca, in nici o imprejurare nu este admisibil sa se puna capat acesteia. de altfel trebuie notat ca, in primele secole ale crestinismului, aceasta pozitie nu era impartasita de toti. anumiti autori de inspiratie religioasa amintesc cu placere acest fapt in zilele noastre.

(1.    vezi Wils-Pierre, Sterben zur Ethik der Euthanasie Schoening, Paderborn, 1999.  Aceasta carte prezinta, la capitolul 4, o foarte utila schita a istoriei eutanasiei).

Foarte rari sunt cei care ar judeca inca faptul ca universul este orientat spre finalitati definite, ca viata se supune unei finalitati imanente si ca orice atingere adusa vietii umane se izbeste de finalul obiectiv care ne guverneaza.

In fine, daca foarte inalta valoare a vietii nu este deloc pusa la indoiala in societatea noastra, destul de rar, o valoare absoluta, neconditionata, ii este atribuita. Ca toate valorile. cea a vietii poate fi pusa in balanta cu alte valori. pe de alta parte, dreptul la viata, recunoscut in multe declaratii. conventii si pacturi internationale, nu implica obligatia de a trai, impusa  cleui care nu ar dori-o. In al doilea rand, justificarile contemporane ale eutanasiei exprima forta alaturata a trei exigente normative, care ocupa un loc ales in societatea noastra.

Cerinta de libertate si de autoomie individuala este prima dintre ele. Ea constituie elementul central atat al culturii politice, cat si al culturii etice al unei societati liberale. Pe de o parte, indivizii au asimilat-o profund. Pe de alta parte, societatea noastra recunoaste o autonomie cel putin limitata la grupuri de persoane carora nu le-ar fi fost acordata niciodata in trecut. Recunoasterea unei autonomii partiale handicapatilor mintali constituie, in orizontul nostru normativ, un element nou. O parte deloc neglijabila a persoanelor care, in stadiul final al bolii lor, ar vrea sa moara, sufera intr-adevar de un handicap mintal.

Intr-o societate care urmeaza un ideal de viata activa, implinita, boala, suferinta si dependenta sunt resimtite, ca o decadere nedemna. Subiectul modern, voind sa-si modeleze propria viata, revendica (sau tinde sa revendice) dreptul de a scapa de aceasta decadere. Medicul, intretinand de acum incolo o noua relatie de parteneriat cu pacientul sau, nu poate omite aceasta exigenta, constiinta sa normativa il impinge atat sa respecte si sa pastreze autonomie pacientului , cat si sa ii usureze starea de decadere.

Ca si prin exigenta de autonomie si prin respringerea unei nedemne decaderi umane, societatea noastra (si in special constiinta sa normativa, in fata problemelor bioetice) este guvernata de o puternica exigenta de compasiune pentru bolnavi.

Pentru medic, decaderea pacientului si in special durerea fizica degradanta, este insuportabila (asa cum era de altfel pentru medicul dintotdeauna).

 De fapt, medicul de astazi dispune de foarte puternice mijloace pentru a combate durerea. Uneori totusi, aceste mijloace nu sut suficient de eficace. In aceasta situatie rara si extrema, societatea recunoaste practicianului dreptul si datoria de a usura suferinta, prin doze din ce in ce mai puternice, cu riscul de a scurta viata pacientului. Dar unde este limita intre a usura si a-i permite sa plece?

In compasiunea sa, medicul, poate transgresa frontiere si a se simti obligat sa o faca. Aceasta compasiune medicala si asteptarea la pacient a unei astfel de compasiunim, este fara indoiala principala radacina ("semnificatul central", in limbajul pe care l-am adoptat) a justificarilor eutanasiei. Compasiunea medicului poate, de altfel, sa se extinda la cel care nu mai sufera dar nu mai vrea sa traiasca. "Nu mai vreau sa vad ziua" spune iar, in fiecare dimineata, un pacient in stadiul terminal al bolii sale. Medicul ii permite sa adoarme iar linistit. 

Transformarea mentalitatilor, acceptarea mai generala a ajutorului de a muri, angajamentul anumitor asociatii, transformarile legale intervenite in unele tari, constituie, la randul lor - pentru faptul ca apartin orizontului cultural al societatii noastre - una din radacinile societale, o fateta, in limbajul pe care l-am adoptat, a "semnificatului", a justificarilor contemporane ale eutanasiei.

Mesajul societal pe care il constituie justificarile eutanasiei. Mesajele alternative. Semnificatia acestei dezbateri in societatea noastra.

Admintem ca, intr-o acceptie secundara, semnificatia, in si pentru societatile noastre, justificarilor eutanasiei, regrupeaza toata gama interpretarilor sau lecturilor pe care ele o suscita.

Societatile noastre sunt complexe, multiculturale, in mai multe privinte. Pluriculturalitatea incepand in mintea fiecaruia, nu exista o semnificatie societala a justificarilor eutanasiei, ci exista proiectii, in numar nedefinit, de interpretari societale complementare acestor justificari.

Va fi util totusi, oricat de artificiala ar putea fi aceasta interprindere, sa recunostruim, in primul rand, ceea ce s-ar putea considera ca fiind mesajul tip, emanand in egala masura din justificarile contemporane ale eutanasiei, tot atat cat comporta, sub forma de proiect, un ansamblu de dispozitii legale, scotand tin cadrul penal asistenta la moarte. In optica celor de la care emana acest mesaj (sau de la care emana un mesaj foarte asemanator, acesta exprima adevarata semnificatie societala a eutanasiei).

Vom reconstrui apoi, mesajul tip al celor care, respingand primul proiect, il considera pe acesta ca fiin mesajul societal cel mai putin indicat. In optica lor, adevarata semnificatie a unor astfel de justificari contemporane ale eutanasiei este cea a unei virtuale derive normative si societale. In al treilea rand, in fine, vom evoca o abordare intermediara, participand la primele doua, dar demarcandu-se de acestea.

 via : Editions du Conseil de l'Europe, << Regard éthique - L'euthanasie - Volume I >>

EUTANASIE SI ETICA

Justificarile contemporane ale eutanasiei

de Jean-Paul Harpes

Noi nu mai murim cum mureau sramosii nostri si mai ales nu mai percepem moartea asa cum o percepeau ei.Progresele medicinei, caracterul din ce in ce mai tehnic al ingrijirilor, faptul ca nu se mai moarte astazi in sanul familiei, dezvoltarea ingrijirilor palearive au schimbat radical modul in care moartea intervine astazi. Modul in care este perceputa s-a schimbat tot pe atat daca nu mai mult, odata cu transformarea valorilor si exigentelor normative care ne orienteaza, cu un anumit numar de practici sociale, inspirate de aceste transformari.

A muri astazi

Progresele medicinei si ale igienei au amanat considerabil momentul mortii.Pe cand in urma cu 200 de ani 8% din populatie atingea 75 de ani, 58% depaseste actual aceasta varsta.                                          

 (1. Vezi Pohier, Jacques Moartea oportuna, Editura Seuil, Paris, 1998,p.19).

Dar, odata cu cresterea sperantei de viata, progresele medicinei au prelungit in mod considerabil durata unei boli fatale. Asteptarea mortii risca astazi sa fie interminabile si greu de suportat.

Si aceasta cu atat mai mult ca , tratamentele devenind, in multe cazuri, tot mai grele, calitatea vietii se diminueaza progresiv in ciuda unor remisiuni. progresele medicinei prelungesc in egala masura numarul anilor in timpul carora batranul senescent isi vede apropiindu-se sfarsitul.

In concluzie, astazi se moare in mai mult timp, cu pretul a mai putine dureri fizice dacat altadata fara indoiala, dar nu fara teama si suferinte psihice.

Pe de alta parte, daca este adevarat ca speranta de viata, considerabil marita, permite refularea ideii mortii pentru mult mai mult timp, survenirea subita a unei afectiuni fatale dupa o perioada prelungita de stare de bine risca sa-l faca pe bolnav deosebit de vulnerabil.

Un tanar atins de sida sau de oricare alra boala fatala, atunci cand ideea mortii ii este complet straina, va fi fara indoiala mai vulnerabil. Pe de alta parte, bolnavul atins de o boala fatala este mai bine informat astazi  despre ce i se intampla. Chiar daca medicul il informeaza prudent si progresiv despre afectiunea sa, el nu va asimila durul adevar dacat pe parcursul unui proces de adaptare foarte dureros.

Practica generalizata a spitalizarii,crearea si multiplicarea caminelor de ingrijiri, aparitia si generalizarea ingrijirilor paleative ( mult prea ezitanta, in unele tari,in special din motive bugetare) au transformat radical la randul lor modul de a fi bolnav si de a imbatrani, modul in care se moare si in care se percepe moartea astazi. Pe deoparte ingrijirile sunt considerabil ameliorate. Medicina paleativa elibereaza bolnavul , in cea mai mare parte a cazurilor, de asteptarea angoasanta de a trebui sa moara in suferinta.

Pe de alta parte, totusi, bolnavul atins de afectiuni grave trebuie sa se acomodeze cu lungi perioade de spitalizare si batranul , care si-a pierdut autonomia, isi petrece sfarsitul vietii intr-un camin de ingrijire.                                                                     

Practica (inevitabila) a spitalizarii sistematice si crearea ( la fel de inevitabila) a caminelor de ingrijire ii transplanteaza pe batrani si pe bolnavi intr-un mediu impersonal, relativ rece, in ciuda devotamentului adesea considerabil al medicilor si al ingrijitorilor.                                                                                                                            Pe de alta parte, in 2 pana la 3% din cazuri, ingrijirile paleative nu sunt sau sunt insuficient eficace. Suferinta fizica nu este intotdeauna eliminata.                                                                                                   

Teama de suferinta este si mai mare. Frica de sufocare in timpul noptii, proprie bolnavilor suferind de un anume sindrom de degenerescenta  neuromusculara, poate fi insuportabila. 

                                                                                    

In plus, chiar daca  este garantata, absenta durerii nu exclude ca suferinta morala sa nu fie imensa, provenita din disperare sau, cel putin , dintr-un sentiment de vid si de absurditate. 

In optica batranilor care isi petrec sfarsitul vietii intr-un camin de ingrijiri, relatiile umane mai dense, chiar conflictuale, pe care le intretineau cu ai lor sunt uneori percepute ca apartinand unui paradis pierdut. Foarte des, legaturile cu familia sunt aproape rupte.

Orizontul inevitabil al mortii ameninta sa devina obsesional in vidul unei vieti in care nu se mai petrece mare lucru. Acest fapt este fara indoiala legat de frecventa sinuciderii la persoanele varstnice si in special la barbati. In categoria celor de peste 65 de ani, in Statele Unite, rata a crescut cu 25% intre 1981 si 1986.

La fel ca pentru noul context medical, perceperea mortii este modificata de transformarile imaginii pe care ne-o facem asupra universului si asupra noi insine., ca si asupra transformarilor orizontului nostrum normativ. Grilele conceptuale si normative  prin care interpretam atat viata noastra cat si sfarsitul ei, schimbandu-se considerabil si continuand sa se schimbe, perceptia noastra asupra mortii este diferita de cea a generatiilor precedente.(1. Trebuie , desigur, sa se tina cont de faptul ca orizontul cultural si normative al societatii noatre este complex si tulbure si ca suntem departe de a impartasi aceleasi concept, valori si exigent normative. In societatile contemporane, pluriculturalitatea incepe in mintea fiecaruia. )  

Eroziunea accelerata a credintei religioase a modificat perceptia mortii. Rari sunt cei ce pastreaza o credinta intacta intr-un Dumnezeu atotputernic, creand viata si sustinand-o. In fata mortii, oamenii se raporteaza de acum inainte la ei insisi, raspunzand absentei lui Dumnezeu cand prin resemnare, cand prin indiferenta sau sfidare.  Imaginea unui univers orientat de o finalitate linistitoare s-a intunecat de mult timp.

Declinul certitudinilor religioase si metafizice a mers mana in mana, din secolul Luminilor cel putin,cu o constinta ascutita, intarita inca in zilele noastre de autonomia individuala.                                 

Individul aspira de acum incolo sa-si modeleze el insusi viitorul, sa-si proiecteze propria conceptie de viata buna.                                                                                                                                Fiind Pe linia dreapta a acestei evolutii normative, recunoasterea dreptului la autodeterminare a pacientului, cerinta unei autonomii partiale, recunoscuta adolescentilor si chiar handicapatilor mintali, este totusi de origine destul de recenta.  

(2. Vezi Conventia Consiliului Europei asupra drepturilor omului si biomedicina, numita Conventia de la Oviedo.Seria tratatelor europene, nr.164.)

In contextul acestei revolutii, traditionalul paternalism medical cedeaza progresiv locul , dialogului intre medic si pacient , unei informari prudentea acestuia din urma care tine cont de un proces adesea dificil de maturizare si de asimilare a adevarului. Acest proces ajunge la primirea consimtamantului pacientului.Pacientul este asociat cu alegerea terapiilor. El este in masura sa contribuie la jalonarea drumului care il conduce la moarte.

Va trebui sa adaugam ca societatile noastre, laicizate, nu au favorizat doar  aparitia unei puternice pretentii de autonomie, ci sunt in mare masura marcate de idealul unei vieti active, implinita,sanatoasa si sportiva, de cel al prelungirii pana la o varsta avansata, a tineretii si eficientei. Certitudinea mortii, chiar lipsita de suferinta fizica, est (sau poate cel putin sa fie) greu de suportat in aceasta optica.

Slabiciunea datorata varstei, dependentei, absentei de persective sunt adesea traite ca fiind semne de decadere. Cu cat bolnavul atins de o afectiune fatala si batranul la sfarsit de viata percep starea lor prin aceasta optica, se poate ca pe masura ce suferinta lor se intensifica, ei sa ajunga sa prefer moartea, unei vieti care nu le mai ofera nimic sau pe care, pe motivul lipsei de calitate, o considera mai rea decat moartea.

Cerinta de autonomie in fata mortii, teama pe deoparte de o viata foarte diminuata, se exprima printr-un interes crescand al celor sanatosi pentru redactarea unui testament de viata, precizand, in avans, natura ingrijirilor pe care ar vrea sau nu ar vrea sa le primeasca daca intr-o zi ei nu ar mai fi in masura sa se pronunte. Acest interes trebuie interpretat pe deoparte in contextul amenintarilor foarte reale ale unui accident rutier, ale prabusirii unui avion, ale unui accident cardiac sau vascular datorat stresului profesional. Trebuie interpretat, pe de alta parte si mai ales, in contextul perceptiei globale a vietii si a mortii, caracterizand societatea noastra.

Ne-am limitat pana aici la a pune in lumina exigentele normative (sau cel putin pe unele dintre ele) si de valori prin care, bolnavii in faza terminala. bolnavii in dialog cu medicii lor, cei foarte varstnici, cei care se tem de a fi surprinsi pe neasteptate de moarte, tind sa perceapa si sa-si structureze sfarsitul de viata.                                                                                                                               Intr-o optica externa, in optica celor care sunt mertori ai suferintei bolnavilor in statiul final, compasiunea, care - orice s-ar spune - ramane una din valorile cel mai bine impartasite de societatea noastra, contribuie la modelarea perceptiei, a ceea ce se judeca a fi o moarte buna. In propria lor optica interna, cei care sufera se asteapta, pe de alta parte, la un minim de compasiune.

Perceptia mortii, si in special cea a unei motri eliberatoare (sua judecata eliberatoare de ceilalti), este de asemenea in functie de practicile reale si de dispozitiile legale in vigoare, atat in tara in care traim , ca si in alte tari, privind ajutorul acordat la moarte. Legislatia si practica olandeza, noua legislatie belgiana, faptul ca sinuciderea asistata este autorizata in special in Elvetia, incep sa se inscrie i orizontul comun european.

Perceptia mortii se face de acum in colo - cu un sentiment de eliberare  sau cu teama - in functie de aceste noi dispozitii. Pe de alta parte, prezenta asociatilor pentru dreptul de a muri in demnitate, a contribuit cu siguranta la modificarea, in mai multe tari, a perceptiei mortii.

via : Editions du Conseil de l'Europe, << Regard éthique - L'euthanasie - Volume I >>