Chestiunea tratand despre semnificatia, in contextul societatilor noastre, justificarilor eutanasiei, trimite, cel putin la doua intrebari. Prima consta in a ne intreba prin ce dezvoltarea frecventa si insistenta a acestor justificari este semnul sau expresia a ce ? Dupa Dictionarul limbii franceze de Paul Robert, intr-o prima acceptie, "a insemna" are sensul de "a fi semnul de..." Vom pleca de la aceasta acceptie.
Ce articulari de fapte si de circumstante, de exigente normative si aspiratii, ne vom intreba noi, exprima justificarile eutanasiei in societatea noastra?
Pe de alta parte, semnificatia acestor justificari nu se epuizeaza in fondul normativ a societatii pe care o exprima si care constituie, in sensul indicat, semnificantul sau.
In inlantuirea lor explicita, aceste justificari comporta un mesaj explicit care, in contextul societatilor noastre pluraliste, este interpretat mai mult decat intr-u mod.
Intr-o a doua acceptie, semnificatia, in si pentru societatile noastre, justificarilor de eutanasie este constituita de toata gama interpretarilor sau lecturilor pe care ele le suscita.
In societatea noastra, justificarile eutanasiei sunt semnul sau expresia a ceva?
Cu riscul de a ne acomoda cu cateva inevitabile repetari, va fi util sa procedam intr-o noua optica, la o scurta relecturare a constatarilor pe care tocmai le-am facut.
Sare in ochi faptul ca transformarile orizontului cultural al societatii noastre constituie, dupa unele pareri cel putin, radacina justificarilor contemporane ale eutanasiei (adica) formeaza, in sensul indicat, semnificantul). In aceasta privinta, un pachet de noi cerinte normative sau de noi regrupari de cerinte normative este deosebit de semnificativ.
Justificarile contemporane ale eutanasiei sunt expresia, in primul rand, a unui fapt negativ: a faptului ca anumite bariere religioase, metafizice si normative care se opuneau acceptarii eutanasiei s-au dezagregat.
Rari sunt cei, deoparte, care, in zilele noastre, admit ca Dumnezeu este singurul stapan al vietii si ca, in nici o imprejurare nu este admisibil sa se puna capat acesteia. de altfel trebuie notat ca, in primele secole ale crestinismului, aceasta pozitie nu era impartasita de toti. anumiti autori de inspiratie religioasa amintesc cu placere acest fapt in zilele noastre.
(1. vezi Wils-Pierre, Sterben zur Ethik der Euthanasie Schoening, Paderborn, 1999. Aceasta carte prezinta, la capitolul 4, o foarte utila schita a istoriei eutanasiei).
Foarte rari sunt cei care ar judeca inca faptul ca universul este orientat spre finalitati definite, ca viata se supune unei finalitati imanente si ca orice atingere adusa vietii umane se izbeste de finalul obiectiv care ne guverneaza.
In fine, daca foarte inalta valoare a vietii nu este deloc pusa la indoiala in societatea noastra, destul de rar, o valoare absoluta, neconditionata, ii este atribuita. Ca toate valorile. cea a vietii poate fi pusa in balanta cu alte valori. pe de alta parte, dreptul la viata, recunoscut in multe declaratii. conventii si pacturi internationale, nu implica obligatia de a trai, impusa cleui care nu ar dori-o. In al doilea rand, justificarile contemporane ale eutanasiei exprima forta alaturata a trei exigente normative, care ocupa un loc ales in societatea noastra.
Cerinta de libertate si de autoomie individuala este prima dintre ele. Ea constituie elementul central atat al culturii politice, cat si al culturii etice al unei societati liberale. Pe de o parte, indivizii au asimilat-o profund. Pe de alta parte, societatea noastra recunoaste o autonomie cel putin limitata la grupuri de persoane carora nu le-ar fi fost acordata niciodata in trecut. Recunoasterea unei autonomii partiale handicapatilor mintali constituie, in orizontul nostru normativ, un element nou. O parte deloc neglijabila a persoanelor care, in stadiul final al bolii lor, ar vrea sa moara, sufera intr-adevar de un handicap mintal.
Intr-o societate care urmeaza un ideal de viata activa, implinita, boala, suferinta si dependenta sunt resimtite, ca o decadere nedemna. Subiectul modern, voind sa-si modeleze propria viata, revendica (sau tinde sa revendice) dreptul de a scapa de aceasta decadere. Medicul, intretinand de acum incolo o noua relatie de parteneriat cu pacientul sau, nu poate omite aceasta exigenta, constiinta sa normativa il impinge atat sa respecte si sa pastreze autonomie pacientului , cat si sa ii usureze starea de decadere.
Ca si prin exigenta de autonomie si prin respringerea unei nedemne decaderi umane, societatea noastra (si in special constiinta sa normativa, in fata problemelor bioetice) este guvernata de o puternica exigenta de compasiune pentru bolnavi.
Pentru medic, decaderea pacientului si in special durerea fizica degradanta, este insuportabila (asa cum era de altfel pentru medicul dintotdeauna).
De fapt, medicul de astazi dispune de foarte puternice mijloace pentru a combate durerea. Uneori totusi, aceste mijloace nu sut suficient de eficace. In aceasta situatie rara si extrema, societatea recunoaste practicianului dreptul si datoria de a usura suferinta, prin doze din ce in ce mai puternice, cu riscul de a scurta viata pacientului. Dar unde este limita intre a usura si a-i permite sa plece?
In compasiunea sa, medicul, poate transgresa frontiere si a se simti obligat sa o faca. Aceasta compasiune medicala si asteptarea la pacient a unei astfel de compasiunim, este fara indoiala principala radacina ("semnificatul central", in limbajul pe care l-am adoptat) a justificarilor eutanasiei. Compasiunea medicului poate, de altfel, sa se extinda la cel care nu mai sufera dar nu mai vrea sa traiasca. "Nu mai vreau sa vad ziua" spune iar, in fiecare dimineata, un pacient in stadiul terminal al bolii sale. Medicul ii permite sa adoarme iar linistit.
Transformarea mentalitatilor, acceptarea mai generala a ajutorului de a muri, angajamentul anumitor asociatii, transformarile legale intervenite in unele tari, constituie, la randul lor - pentru faptul ca apartin orizontului cultural al societatii noastre - una din radacinile societale, o fateta, in limbajul pe care l-am adoptat, a "semnificatului", a justificarilor contemporane ale eutanasiei.
Mesajul societal pe care il constituie justificarile eutanasiei. Mesajele alternative. Semnificatia acestei dezbateri in societatea noastra.
Admintem ca, intr-o acceptie secundara, semnificatia, in si pentru societatile noastre, justificarilor eutanasiei, regrupeaza toata gama interpretarilor sau lecturilor pe care ele o suscita.
Societatile noastre sunt complexe, multiculturale, in mai multe privinte. Pluriculturalitatea incepand in mintea fiecaruia, nu exista o semnificatie societala a justificarilor eutanasiei, ci exista proiectii, in numar nedefinit, de interpretari societale complementare acestor justificari.
Va fi util totusi, oricat de artificiala ar putea fi aceasta interprindere, sa recunostruim, in primul rand, ceea ce s-ar putea considera ca fiind mesajul tip, emanand in egala masura din justificarile contemporane ale eutanasiei, tot atat cat comporta, sub forma de proiect, un ansamblu de dispozitii legale, scotand tin cadrul penal asistenta la moarte. In optica celor de la care emana acest mesaj (sau de la care emana un mesaj foarte asemanator, acesta exprima adevarata semnificatie societala a eutanasiei).
Vom reconstrui apoi, mesajul tip al celor care, respingand primul proiect, il considera pe acesta ca fiin mesajul societal cel mai putin indicat. In optica lor, adevarata semnificatie a unor astfel de justificari contemporane ale eutanasiei este cea a unei virtuale derive normative si societale. In al treilea rand, in fine, vom evoca o abordare intermediara, participand la primele doua, dar demarcandu-se de acestea.
via : Editions du Conseil de l'Europe, << Regard éthique - L'euthanasie - Volume I >>
